Visătorul care nu își găsea visul

A fost odată ca niciodată un visător care nu își găsea visul. Într-o bună zi a văzut pe stradă un om verde. Pe atunci oamenii verzi erau hoți de vise. Visătorul locuia într-o casă în pădure, pe care o construise cu acordul pădurarului. Casa era construită din lemn și piatră. El credea că visul lui fusese furat de omul verde cu care se întâlnise pe stradă chiar în ziua în care dispăruse. Când visătorul a intrat în casă a văzut deodată vechea lui rachetă gigant cu geamuri turcoaz și perdele colorate. Atunci i-a venit o idee. Și, ce mai idee?! În nopțile următoare  a lucrat numai și numai la planul său. În a cincia zi a desenat un vis fals pe care l-a agățat de o frânghie înăuntrul rachetei, apoi a scos racheta afară și a pregătit-o de zbor. Spre seară a plecat să facă o mică plimbare prin pădure. După apusul soarelui, omul verde căuta vise în jurul pădurii până când a dat de rachetă. Văzând visul înăuntru, a intrat și a vrut să îl ia. Când și-a dat seama că era un vis fals era deja prea târziu. Centura l-a prins și racheta și-a luat zborul spre Marte. În zori, visătorul s-a întors acasă și a văzut că racheta dispăruse. Și-a luat detectorul de case și a pornit spre oraș. Casele oamenilor verzi se aflau sub pământ și se puteau găsi doar cu detectorul de case. Când Visătorul ajunse deasupra casei omului verde, detectorului i se aprinse un beculeț și el tot verde. Ca să intri în casă trebuia să apeși pe o anumită piatră din cele răspândite în jur, dar care? Visătorul zări într-un loc un pic mai îndepărtat o piatră verde și, cum lui îi plăcea mult verdele, a vrut să se ducă să o ia, dar din greșeală s-a împiedicat de o altă piatră și a căzut peste piatra verde. Atunci a văzut cum se deschide pământul și o scăriță coboară în adânc. A coborât pe ea până când a dat de atelierul omului verde. Înăuntru a văzut multe colivii în care erau închise visele. Visul său se afla la marginea unei mese. Omul verde îl pusese într-un borcan care avea capacul negru, nu într-o colivie ca pe celelelalte, pentru că era un vis care șchiopăta. Visătorul a eliberat toate visele și apoi a plecat cu visul său spre căsuța din pădure.

Sfârșit

Smaranda, 7 ani

Literarul și pasărea

A fost o dată un literar, adică un copac în care creșteau litere. Și literarul avea o pasăre care era prietena lui. Pasărea era scriitoare pentru că scria în fiecare zi. Coada ei era prea mare, la fel și capul, părul era prea lung. Spunea că apa este ba prea rece, ba prea caldă. În fiecare zi îi dădea copacului apa pe care o fierbea sau o răcea. Copacul creștea, dar pasărea cu coada ei lungă tot nu încăpea în el. Coada ei trebuia să se întindă până la sfârșit. Pasărea făcea brioșe pe coada ei ca să crească pene colorate și copacul se înveselea pentru că era colorat. Copacul avea și el coadă și făcea în fiecare zi flori pentru pasăre. În copac creșteau litere și le aranja în mesaje pentru pasăre: „Te iubesc, Pasăre!”

Într-o zi, pasărea a găsit o parașută prin pădure și i-a dus-o copacului. Era atât de mare încât se întindea de la ușa mea până la Jupiter. Pasărea și copacul au zburat cu parașuta până departe într-o pădure în care erau multe păsări cu coada lungă. Dar pasărea se ascundea în fiecare zi de familia ei. Avea pene mai puține decât ei și nu voia ca ei să o vadă așa. Făcea magie ca să îi crească mai multe pene. Copacul construia în fiecare zi câte o casă, dar seara se dărâma. Într-o zi s-a dus în vizită la prietenul lui Inimioară care i-a dat multe cărămizi și a construit din ele o casă lungă și rezistentă în care a locuit cu pasărea. Acum avea și ea destule pene și zbura prin pădure.

Sfârșit

Elisabeta, 4 ani